Bogdan Dumitru

A fost și The Temporal Void. Așa cum bănuiam te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri, deși răspunde la multe întrebări.

Volumul acesta se concentrează chiar mai mult decât The Dreaming Void pe politică, dar de data aceasta accentul este pe viața în interiorul Vidului. Povestea lui Edeard (Waterwalker) în Makkathran ocupă, cred, mai bine de jumătate din acest volum și totul se reduce la politică și lupta pentru putere absolută și felul în care aceasta corupe. Nu există nimic ce adversarii lui Edeard nu ar distruge sau sacrifica pentru a-și atinge scopul, nici măcar viața a mii de oameni inocenți sau chiar sate și orașe întregi arse din temelii, iar el este singurul ce poate sta în calea lor.

Cred că această parte a poveștii se poate rezuma foarte scurt prin două replici din roman:

‘Your father is a talented politician,’ Edeard observed. ‘Try and say that as if it was a good thing.’

Multe din secretele Vidului sunt lămurite, dar titlul volumului devine clar doar în ultimele pagini. Nici vorbă de călătorii în timp așa cum poate m-aș fi așteptat la început, în universul Commonwealth călătoriile în timp sunt imposibile. Dar ‘Vidul temporal’ este cea bună descriere atunci când timpul este făcut irelevant. Nu intru mai în detaliu pentru a nu strica plăcerea lecturii celor care nu au citit încă acest volum.

Pe de altă parte înapoi în galaxia noastră toate poveștile sunt lăsate neterminate, evident pentru un final exploziv în ‘The Evolutionary Void’. Sunt mult prea multe conflicte – de la cele mai mărunte la nivel personal, până la cele de nivel galactic – lăsate nerezolvate pentru a putea să mă aștept la altceva. Cel puțin ne este clarificat de partea cui sunt fiecare dintre agenți.

Cel mai important conflict este cel dintre facțiunile ANA din care o parte vor să unească ANA cu Vidul pentru a transcede într-o stare cu adevărat post-fizică, iar pe de altă parte cei care cred că această acțiune ar duce la distrugerea galaxiei noastre și nu pot să accepte acest final.

Dar de fapt mama tuturor conflictelor – și premiza trilogiei – este lupta dintre Vid și forțele care încearcă să salveze galaxia de expansiunea Vidului. Dar acesta nu este un conflict violent, nici măcar fizic nu cred că o să fie. Raiel – cea mai veche și mai puternică civilizație a galaxiei, în afară de misterioșii creatori ai Vidului – încercase calea asta și eșuase, deși aveau arme care puteau dizolva un întreg sistem planetar dintr-o lovitură. Vidul nu cred că este chiar tărâmul făgăduinței așa cum erau convinși adepții Living Dream și nu numai ei. Mai mult ca sigur cei care au creat Vidul au avut cele mai bune intenții (deși cu costul scurtării vieții galaxiei cu câteva miliarde de ani), dar așa cum sugerează titlul ultimului volum galaxia nu cred că este singurul cost, mai de grabă stoparea oricărei evoluții a celor ce întră în Vid pare a fi costul suprem.

Există un mic indiciu în acest sens, deoarece chiar și în interiorul Vidul există entități care nu acceptă viața eternă ca parte a structurii Vidului.

Dar asta ramâne de văzut la începutul lui septembrie când este programatat să fie publicat ultimul volum al trilogiei “The Evolutionary Void”. O să fie un cadou bun de ziua mea, pe care deja l-am comandat

Huh… aseară am reușit să termin prima carte din trilogia The Void a lui Peter Hamilton The Dreaming Void și azi mă apuc de cea de-a doua carte a trilogiei. Cu ocazia asta mi-am dat seama că-mi plac cărțile interminabile (ambele din trilogie 700+ pagini), pt. că nu e prima dată când mă agăț de cărți așa voluminoase. În al doilea rând mi-am dat seama că până acum citeam numai cărți vechi. După ce termin și The Temporal Void o să fie interesantă așteptarea până prin Sept. când este programată să apară și ultima carte a trilogiei “The Evolutionary Void”. Ah, între timp mi-am comandat și cele două cărți care compun Commonwealth Saga, parte din Commonwealth Universe ca și trilogia The Void. Acțiunea din Commonwealth Saga se petrece cu 1500 de ani inainte de The Void, așa că am luat-o un pic invers, dar e prea târziu acum .

Ok… The Deaming Void. Structura este pe mai multe fire de poveste (4 principale și unele episodice) ce evoluează în paralalel, aparent fără nici o legătură între ele. Evident că ușor legăturile încep să apară, dar unele foarte târziu, dincolo de jumătea cărții. E un stil care îmi place, poate și pentru că îmi aduce aminte de Asimov sau Frank Herbert. În cazul de față m-a făcut foarte nerăbdător pentru că m-am atașat mai mult de unul din firele de poveste și încercam să ajung mai repede la el.

Acțiunea se petrece în secolul XXXVI, într-o galaxie plină de extratereștri, dar în care omenirea nu prea are dușmani, problema morții a fost în princiu rezolvată, având posibilitatea să-ți lungești viața până când te plictiseai, majoritatea oamenilor alegând cam după 300-400 de ani să se downloadeze în ANA (Advanced Neural Activity) pentru o viață eternă într-un spațiu virtual, aproape post-fizic. Punctul central este Vidul. Crezut inițial a fi o gaură neagră imensă oamenii află că de fapt se presupune că este un micro-univers al cărui mister nici cele mai vechi civilizații din galaxie nu au reușit să-l dezlege, deși îl studiau de milioane de ani. Un om ajuns pe stația de cercetare a Vidului are mai multe visuri telepatice despre viața în interiorul Vidului și pornește o întregă mișcare (care seamănă izbitor cu o religie) a celor ce visau să trăiască în interiorul Vidului. Doar că existau două mici probleme: Nimeni nu știa cum să pătrundă în interiorul Vidului, iar dacă totuși reușeau se credea că asta va declanșa un nou val de devorare a galaxiei de către Vid, așa cum se întâmplase cu mai bine de un milion de ani în urmă.

Cartea prezintă multe posibilități interesante de evoluție a speciei umane, dar stați liniștiți că dacă de moarte scăpăm prin secolul 34, de taxe și corupție nici în secolul 36 nu scăpăm , cel puțin așa crede Peter Hamilton. Tema politică este foarte prezentă, atât în galaxia normală, cât și în Vid. Și deși civilizațiile sunt destul de diferite, politica este aceeași. Avem și ceva religie și multe alte idei foarte originale și grandioase. Una singură care mi-a plăcut în mod deosebit vă dezvălui și anume omul multiplu. Adică o singură minte care există în mai multe corpuri simultan prin intermediul unul câmp telepatic. Corpurile suplimentare sunt simple clone (dar care sunt pe cât de diverse dorești) pe care le poți cumpăra de la o clinică specializată. Avantajele sunt nenumărate: problema morții este rezolvată mai elegant și mai sigur decât cea folosită de restul umanității, dacă ai afacerea ta ai scăpat de problema angajaților, sexul este incredibil când se întâmplă în paralel cu mai mulți parteneri și poți încerca tot meniul unui restaurant într-o singură seară . BTW, cartea conține și 2-3 scene de sex cât se poate de explicite.

Finalul te  lasă cu ochii în soare rău de tot! Așa că nu vă recomand să vă apucați de ea fără să aveți și a doua carte a triogiei, sau așteptați până în septembrie pt. că nu cred că a doua cartea va avea un final mai clar.

Ieri dupăamiază treceam pe Vasile Milea și la intersecția cu Timișoara știți că se construiește încă un mall. Când am trecut noi pe acolo se punea pavaj în fața clădirii. În prima fază nu mi-am dat seama ce era așa de straniu în peisaj după care m-a lovit: în fața clădirii aproximativ 30 (treizeci) muncitori puneau pavaj simultan!! Nimeni nu stătea! 30 de oameni munceau simultan în același loc!!

Voi ați mai văzut așaceva în România?! Eu unul nu. În primă fază m-am gândit că nu știu ce minune s-a întâmplat, dar Bogdana care era pe scaunul din dreapta și putuse să observe șcena mai bine decât mine mi-a spulberat visul: toți muncitorii erau asiatici! Toate fețele pe care ea a putut să le observe aveau trăsături asiatice.

Serios, voi ați văzut vreun grup de muncitori în construcții în România, unde să fie peste 10 oameni în același loc care să muncească simultan toți, fără să aibă cel puțin tot atâția ajutori de băgători de seamă?

Eu nu pot decât să închei cu concluzia din ce în ce mai pregnantă că ne merităm soarta.

Toți facem lucruri iraționale. Nu am mai fi oameni dacă nu am face lucruri iraționale. Mulți scenariști de filme/seriale SF văd asta ca o trăsătură definitorie a rasei umane. Poate.

Sentimentele sunt iraționale, nu au nimic de a face cu logica/gândirea. Intuiția este irațională. De multe ori spun că simt soluția unei probleme – și asta este irațional, rațional este să găsești soluția problemei. Toate astea sunt bune. Și poate chiar ne definesc.

Dar există un gen e irațiune (am verificat, nu există cuvântul, dar mie îmi place) care mă enervează foarte tare: superstiția. Pisica neagră vine imediat în minte dar sunt probabil mii și mii de exemple. Mi se pare foarte nedrept pentru pisica neagră – ce vină poate să aibă un biet animal căruia nici nu ar putea să-i pese mai puțin de existența noastră? Mă rog, atât timp cât nu riscă să-și ia un bolovan în cap de la noi. Dar se pare că atunci când oamenii trebuie să inventeze scuze pentru eșecurile lor imaginația nu cunoaște limite.

Dar chiar și dintre superstiții sunt unele care mă enervează mult mai rău decât altele: superstițiile religioase. Să iei niște scuze jalnice și iraționale pentru eșecurile tale și să le îmbraci în aura nobilă a credinței mi se pare meschin, chiar și pentru o persoană umanistă ca mine.

De unde a venit toată “ura” asta pentru superstiții? Păi spunea cineva ieri – dar am auzit chestia asta de foarte multe ori – că a fost iar la biserică după mult timp și că este ciudat cum îți aduci aminte de Dumnezeu când ai nevoie.

Numai că am o noutate pentru cei ce spun asta: aceea nu este credință, este simplă superstiție!!

Să crezi în Dumnezeu doar atunci când ai nevoie de el este o simplă realizare a faptului că s-ar putea să ai nevoie de ajutor pentru a-ți rezolva problemele și recursul la “credință”, mai ales în forma de merge la biserică, nu este decât o superstiție meschină.

Unul din motivele pentru care îmi place foarte mult twitter este că mă ajută să găsesc oameni care mă inspiră. Azi m-a inspirat Vlad Gîdea. Am scris un comentariu fluviu în articolul lui despre magazine online dar de abia acum am realizat că am uitat să scriu o chestie foarte importantă despre usabilitate: Testul mama.

Mama mea nu a avut calculator până anul trecut. Nu neapărat pentru că nu o interesa, dar nici nu a fost suficient de motivată să facă efortul financiar. Așa că i-am făcut eu cadou de ziua ei un laptop. Și-a pus internet imediat și a început să exploreze, dar evident totul este încă nou pentru ea.

De când am lansat Books Express ușurința în utilizare a fost o preocupare constantă. Așa că la un moment dat am rugat-o pe mama să comande o carte, fără nici un fel de indicații sau ajutor. Pur și simplu i-am dat adresa pe YM. Spre dezamăgirea mea nu a reușit. Books Express nu a trecut testul, dar am aflat ce trebuie schimbat.

Credeți că aveți un site foarte ușor de folosit? Că oricine s-ar descurca? Rugați-o pe mama voastră – sau o rudă/apropiat care încă descoperă Internetul, nu ar trebui să fie așa de greu să găsiți pe cineva în România – să comande ceva pe site-ul vostru. Dacă reusește înseamnă că ați făcut treabă bună. Dacă nu… e vina voastră! Nu a ei.

De când am pornit Books Express sunt nevoit să merg aproape în fiecare zi la poștă. O experiență foarte interesantă pentru mine, sper să vă placă și vouă.

Nu, nu vreau să mă apuc aici să demolez Poșta Română. E adevărat că este o companie prost organizată și foarte ineficientă, dar poate cu timpul își va îmbunătăți serviciile. Deși chiar și Royal Mail care are servicii excelente este într-o situație financiară proastă. Este adevărat mai mulți angajați ai poștei decât ar fi cazul sunt acri de parcă au mâncat un sac de mere pădurețe. Dar sunt destui care se poartă foarte frumos dacă și tu te porți normal.

Aici vreau să scriu despre oamenii pe care îi întâlnesc în drumurile mele la oficiul poștal.

Astăzi ajung la oficiu și în ușă o bătrână doar ce intra. Îi țin ușa să intre și o las să se așeze la coadă în fața mea deși puteam să mă mișc repede și să mă așez la ghișeu înaintea ei. În fața noastră era doar o persoană, dar expedia ceva și asta îndodeauna durează foarte mult. O văd pe bătrână că are în mână doar niște facturi. Deja am învățat fiecare ghișeu de la oficiu și știu exact ce operațiuni se pot face la fiecare. Ca să nu stea degeaba și ca să nu stau nici eu după ea îi spun bătrânei că mai sunt încă două ghișee la care se pot plăti facturi la care nu era nimeni, nu trebuie să stea acolo neapărat. Se întoarce și se uită la mine de parcă aș fi înjurat-o, nu spune nimic, se întoarce la loc și așteaptă în continuare. Când a văzut totuși că durează la acel ghișeu s-a îndurat și s-a dus la ghișeul care e făcut special pentru plătit facturi, evident fără să-mi spună mulțumesc sau du-te dracu.

De ce le este unora așa de greu să spună mulțumesc?

De ce le este așa de greu să accepte că poate vrei să-i ajuți cu o chestie măruntă?

De ce le este greu să le spună angajaților de la poștă “Bună ziua”, “Mulțumesc”, “La revedere”? Foarte puțină lume o face. Majoritatea îndeasă hârtiile prin deschiderea de la ghișeu fără nici un cunânt. E așa de greu să observi că dincolo de tejghea e tot o ființă umană care ca și tine vrea să fie respectată și tratată ca o ființă umană?

Ce te costă să spui “Bună ziua”?

Ce te costă să fii civilizat și respectuos cu cei de lângă tine?

De ce nu pot unii să dea nici măcar ceva ce nu îi costă nimic?

Pentru o perioadă relativ lungă am refuzat să mai cumpăr vreun telefon Nokia. Urăsc monopolurile, urăsc sistemele proprietare închise și limitate doar din motive comerciale. Motiv pentru care nu o să cumpăr niciodată un iPhone și probabil nici iPod, iMac sau iRahat. La vremea aia Nokia era lider de piață detașat, toată lumea avea Nokia. Am făcut atunci o tentativă și am luat un Siemens SX1 care rula Symbian S60. Un telefon relativ ok, dar după aceea a apărut Windows Mobile 5 și suna foarte bine. Cu o scurtă pauză în care mi-am luat un telefon stupid, în ultimii 4 ani am avut numai telefoane Windows Mobile. Nu că Microsoft nu ar fi un gigant, dar WM era și încă este departe de a fi un învingător. Atunci un smartphone era un moft pentru mine, dar cam de 2 ani chiar am de nevoie de email mobil – în principal pentru notificări monitorizări de servere sau clienți panicați.
Între timp am ajuns la HTC Diamond și email găzduit pe un server Exchange. Toate bune și frumoase, pace și armonie. Push email impecabil, sincronizare contacte și calendar perfectă. Partea bună era că emailul este și el sincronizat, dacă ai citit un mesaj pe desktop atunci e marcat ca citit și pe telefon sau invers. O singură problemă: eram cam blocat în a folosi Pocket Outlook, care este simplist, nu simplu, pentru că simplu de multe ori e de bine. Există FlexMail care e o aplicație incredibil de complexă – poate mai complexă și decât unii clienți email desktop – dar nu se integrează cu TouchFlo de la HTC.

La un moment dat nu am mai avut emailul pe Exchange, am trecut pe un Postfix. Am vrut să folosesc Zimbra, dar versiunea open source evident nu are sincronizare cu WM.
E… de aici a început distractia. POP3 nici nu a intrat în discuție. E absolut stupid să stai să dai zilnic “mark as read” la zeci de emailuri pe care le-ai citit deja pe desktop, nici nu mai discutăm de sincronizare foldere email etc.
Singura variantă viabilă rămâne IMAP, dar Pocket Outlook și server IMAP nu prea se înțeleg, cel mai important Outlook nu știe IMAP IDLE. IDLE este o extensie a standardului IMAP și fără să intrăm în prea multe detalii este poor man’s push email. Chiar nu mai rețin acum ce alte probleme am avut cu Outlook și IMAP dar nu prea mergea.
Bun, atunci am trecut peste lipsa integrării și am instalat iar FlexMail care știe și IDLE. Ce mi s-a părut îndodeauna stupid cu FlexMail este că nu are nici o opțiune să pornească automat cu telefonul. Ai uitat să-l pornești adio notificări. Toate bune și frumoase, dar FlexMail reduce durata de viață a bateriei la câteva ore pe HTC Diamond!!
Evident l-am dat jos și m-am întors la Outlook. Am încercat și unele plugin-uri de Outlook care promiteau push email cu IMAP, dar nimic nu a funcționat acceptabil.

Atunci am început să caut alte variante și pentru prima dată după mulți ani m-am uitat iar și la Nokia. Prima barieră psihologică o trecusem, acum Nokia nu mai sunt atât de stăpâni pe poziția lor de lider ȘI SE VEDE! Fac telefoane mai bune!
A doua barieră era lipsa touchscreen-ului. Avusesem o experiență foarte nefericită cu un WM Phone edition, adică cel fără touchscreen. Oribil, am scăpat de telefonul ăla urgent. E complicat să faci un sistem de operare gândit pentru touchscreen să fie utilizabil și fără. Dar eram oricum enervat de lipsa tastaturii pe Diamond. WM nu a fost gândit nici să funcționeze fără tastatură fizică. Tastatura virtuală pe Diamond este foate bună, ușor de folosit, dar aplicațiile pur și simplu nu sunt concepute să meargă cu tastatura pe ecran și nici sistemul de operare nu le forțează. Așa că ajungi în situații stupide în care câmpul în care vrei să scrii ceva se ascunde sub tastatura virtuală și nu ai nici o posibilatate de scroll, așa că trebuie să scrii orbește.
Ok, am citit zeci de articole, recenzii și forumuri și m-am hotărât să dezertez din tabăra WM și să mă întorc la Symbian. Am plecat spre Vodafone hotărât să iau un E71, dar nu mai aveau în stoc așa că am luat un E75.
Nu mă apuc acum să fac un review pentru E75 că sunt deja suficiente pe net, doar câteva observații: Este foate solid, mai solid decât orice alt telefon pe care l-am avut până acum, inclusiv LCDul. Acum câteva zile l-am lăsat pe jos (eu=idiot) lăngă măsuța de cafea și câteva minute mai târziu m-am sprijinit cu genunchiul exact pe LCD. Arăta îngrozitor ecranul și am zis că asta este, l-am spart. Dar spre surprinderea mea nu era spart, iar imaginea și-a revenit complet în vreo 30 de secunde. Mecanismul de glisare e foarte solid, telefonul în sine este mult mai greu decât te aștepți atunci când îl vezi, dar nu e de rău, adaugă la senzația de soliditate. În schimb părțile de plastic mat sunt cam moi, l-am scăpat pe ciment de la vreo 20cm și au rămas urme.

Ok, să trecem la tema principală: email și sincronizare. Nokia chiar s-a străduit. Clientul de email nu este vreo capodoperă, se mișcă relativ încet pe E75, dar pur și simplu merge! Interesant este că Nokia au creat propriul serviciu de sincronizare email Nokia Messaging, iar E75 vine cu abonament lifetime. Din câte am înțeles pe viitor vor să-l vândă companiilor de telefonie ca acestea să ofere serviciul de sincronizare email clienților. Ok, dar la ce folosește Nokia Messaging? Indiferent ce cont de email ai – GMail, HotMail, Yahoo, Exchange, POP3, IMAP etc – îl setezi, sau le setezi pentru că ai voie cu până la 10 conturi, în interfața web de la Nokia Messaging, setezi pe telefon contul de Nokia Messaging și gata! Din momentul ăla toate conturile de email se sincronizează push pe telefon, adică primești notificările de email instantaneu. Un alt avantaj este și faptul că se reduce consumul de energie.

Ce mă enervează este că Gravity – cel mai bun client de Twitter pentru S60 – papă bateria îngrozitor de repede pe 3G.

Am descoperit că touchscreen-ul este overrated și se poate trăi foarte bine fără. Tastatura adevărată, chiar dacă e mică, bate oricând tastatura virtuală, care este tot timpul prea mică și chiar dacă imită “click” nu face click.

E75 și noul E72 care este identic în afară de forma fizică – tip merdenea – și bateria mult mai generoasă (+50% față de E75) sunt probabil cele mai bune telefoane pentru comunicare text.

Microsoft mai au serios de lucru la WM, foarte serios.

Cum nu am chef de muncă, mai bine scriu ceva. Inițial vroiam să scriu aici în engleză, dar fiind un blog personal, atunci să fie personal și să fie în limba maternă.

Acesta este un articol inspirat de Gata cu învăţatul!!!. Am comentat și acolo, dar simt nevoia să dezvolt.
Am găsit în CVurile prea multor copii (da, eu sunt bătrân tare ) la rubrica compania ideala scris “multinațională” și poate le-ar fi de folos experiența mea de lucru în firme de toate dimensiunile: de la multinaționale la firme de subsol (nici măcar de apartament). Cea mai dulce perioadă, cea mai multă experiență acumulată, cei mai faini colegi i-am avut când lucram într-o firmă “de vilă”. Hai să clarificăm și să clasificăm:

1) Firmă de apartament

Este firma mică, cu mai puțin de 10 angajați, uneori patronul muncește cot la cot cu angajații și asta e situația ideală. Se poate întâmpla ca patronul să fie doar cu investiția și atunci e un pic mai complicat, pot apărea multe probleme de comunicare pentru că nu înțelege exact ceea ce faci. Aici poate mai mult decât în orice alt fel de firmă omul sfințește locul.

Avantaje: Cred că cel mai mare este flexibilitatea. Firma este mult mai dispusă să se adapteze la nevoile tale, oricum este un loc în care ai cele mai mari șanse să schimbi ceva. Ai șansa să faci ceva doar al tău, să lași o urmă. Dacă e printre primele joburi poți să înveți mult, pentru că de multe ori o firmă de genul ăsta e ținută în spate de o singură persoana care e bună la ceea ce face, iar tu ești foarte aproape de acea persoană.

Dezavantaje: Instabilitate/nesiguranță. Firmă mică – buget mic. Se poate ajunge la situații penibile: îți aduci hârtia igienică de acasă, de cafea nici nu se poate discuta etc. Nu prea multe oportunități de avansare. Mănânci parizer pe ziar.

Pericole: Firma poate să dispară peste noapte. Te poți plafona dacă stai prea mult. Patron idiot. Patron libidinos. Câinele patronululi îți mănâncă rucsacul (am exagerat un pic, mi-a mâncat doar o bretea).

2) Firma de vilă

Ok, asta este firma ideală pentru care VREI să lucrezi, mai ales dacă este o firmă de consultanță, orice fel de consultanță. Sunt firmele medii, cu 10-30 angajați, ideal 20, cu o cifră de afaceri de 7-8 cifre (7 în general). De obicei acționariatul este străin.

Avantaje:

• Un job destul de sigur. Poți să înveți foarte multe aici, mai ales dacă este o firmă străină care vine cu experiența și modul de lucru de afară.
• Aici în mod normal găsești lucrurile mărunte care ne fac viața de zi cu zi mai ușoară: cafea, suc, poate chiar o masă gratuită sau măcar vine la sediu, nu mai trebuie să mănânci parizer pe ziar .
• Poți să primești telefon, laptop, mașină, training-uri, certificări și alte hârtii colorate de pus în ramă și agățat pe perete.
• Ieșiri cu colegii, petreceri care se transformă în beții monstru etc.

Dezavantaje: Aici deja devii un număr. O cifră într-un buget. Nu mai ești o ființă umană. Acționarii nu dau nici 2 bani jumate pe tine. Tot ce contează este ca la sfârșitul lunii, când se trage linie, să scrie cu negru (adică profit, nu pierdere). Atât timp cât sub linie scrie cu negru nu interesează pe nimeni ce face directorul sau șeful de departament.

Pericole: Country manager idiot. Country manager idiot. Nu e o greșeală, primele cele mai importante 2 pericole sunt: Country manager idiot. Asta poate să fie și un factor de coeziune între colegi, dar dă naștere unui alt pericol: turnătorii. Nu e vorba de acoperit greșeli etc., e vorba de o subspecie umană de cea mai joasă speță, care ar face orice să intre în grațiile șefului, inclusiv să mănânce căcat despre colegii ei.

3) Multinaționale

Wikipedia ne spune: o corporație multinațională este o corporație care produce bunuri sau prestează servicii în mai mult de o țară. Simplu nu?
Deși mie personal nu îmi plac (been there, done that, just not my cup of tea) au meritele lor. Fără corporații nu am fi avut Teflon sau Lycra, nici mouse, nici copiatoare etc. În ce privește părțile rele… nici nu știu de unde să încep așa că mai bine mă abțin. Dar hai să vedem jumătatea plină:
Avantaje:

• Un job foarte sigur. Dacă nu ești incredibil de nesimțit, sau dacă nu e criză, poți să ieși la pensie de aici.
• Posibilități de avansare excelente. Un fost coleg a mers pe calea asta și 10 ani mai târziu a ajuns Finance Manager pentru Europa (toată Europa) al uneia dintre cele mai cunoscute firme din lume. E viața pe care și-a dorit-o și ultima dată când m-am întâlnit cu el accidental pe un aeroport, era fericit.
• Dacă vrei, poți să înveți foarte multe lucruri. Aici poți să înveți regulile jocului. Mai târziu când vei lucra pentru tine, s-ar putea să vrei să încalci regulile, dar ca să poți să faci asta mai întâi trebuie să le știi, altfel e doar noroc și nimereală. Prin încălcat regulile nu mă refer să faci ceva ilegal sau imoral, ci să faci ceva original, să provoci sistemul sau să profiți de slăbiciunile lui, să-ți găsești nișa ta.
• Dacă vrei să devii professional slacker, aici e locul pentru tine! Citeam mai de mult despre un român care lucra la o corporație în Franța și omul făcea un experiment: vroia să vadă câte luni durează până se prinde cineva că el nu face absolut nimic sau este dat afară. În 2 luni toată munca lui fusese să scrie un document de 3 pagini și nimeni nu se sesizase încă.

Dezavantaje:

• Aici chiar nu ești nimic altceva decât un număr. Un număr într-o statistică. S-ar putea ca nici măcar să nu ai numărul tău în buget, ești la grămadă cu tot departamentul.
• My way or the highway! Aici nu poți să schimbi nimic. Excepțiile doar confirmă regula.
• Șanse destul de mari să dai de idioți sau mai rău de șefi idioți/incompetenți/ranchiunoși. Sistemul este imens și are toleranță mult mai mare la idioți și incompetenți, firmele mai mici nu prea își permit să-i tolereze

Pericole:

• Mie personal cel mai mare mi se pare blazarea/plafonarea. Nu mă înțelegeți greșit, nu ești condamnat la blazare dacă lucrezi într-o multinațională, totul depinde de tine, dar pericolul este mare. Odată ajuns acolo e greu să ieși și ajungi să-ți petreci 8 ore pe zi din viață uitându-te la ceas din 5 în 5 minute ca să vezi cât mai e până la 17:30
• Rat race. Birou de la 9 la 5 (în cazul fericit) în fiecare zi, credit pe 30 de ani pentru casă, concediu la mare 2 săptămâni pe an, nevastă/soț, 2 copii și ai ieșit la pensie. Ești sigur că asta vrei?
• Blocajul. Nu e bine să fii de neînlocuit pentru că asta te va împiedica să promovezi. Se poate să dai de un șef căruia să-i placă atât de mult de tine încât să nu te lase să faci altceva și atunci ești blocat.

Clasificarea asta nu se vrea nici completă nici exhaustivă, doar experiența mea și a apropiaților mei.

Arbeit macht frei! – MUNCA TE ELIBEREAZA

Da, sigur! Vă mai zic o dată, pentru 99% din firme nu suntem decât niște numere, cu singura diferență că nu avem (încă) numărul tatuat ca deținuții din lagărele care aveau inscripția de mai sus la intrare.

Să nu mă înțelegeți greșit, îmi place munca mea, o fac cu plăcere – mare parte din timp – și muncesc mult. Dar e o greșeală să te lași condus de muncă, să devii sclavul muncii. Nu sunt nici eu străin de acest păcat, dar avem o singură viață, nu poți să dai restart, nu ai save și load, nu poți să iei nivelul de la capăt așa că trebuie să-ți iasă bine de prima dată sau să încerci să te trezești, nu e niciodată prea târziu.

Nu puneți botul la vrăjeala cu “trebuie să arăți ce poți, tu fă treabă bună și răsplata/bonusul/mărirea de salariu va veni”. E simplă manipulare în majoritatea covârșitoare a situațiilor. Să știți că statuia inginerului Ionescu din curtea fabricii de ciment nu este de fapt o statuie. Este chiar inginerul Ionescu surprins de o rafală de ploaie când ieșea din secția de producție. Ceea ce primiți este ceea ce primiți ACUM. Mâine poate vine criza, poate nu mai este buget etc.

Totuși, dacă nu pui pasiune în ceea ce faci, sau măcar să-ți facă plăcere, munca ajunge o corvoadă, ajungi ca cei care merg la “scârbici”. Îmi place să cred că toată lumea poate să-și găsească un job care să-i facă plăcere, cât de cât măcar, dar unii nici măcar nu se deranjează.

Probabil că situația ideală este atunci când lucrezi pentru tine. Dar asta nu este pentru toată lumea, sunt oameni care nu ar da pentru nimic în lume siguranța unui job într-o multinațională sau la stat. Acum îmi dau seama că nu am spus nimic despre lucratul la stat, statul Român, nu statul degeaba, deși diferența nu îmi este prea clară. Uh… asta e altă poveste, o să scriu altă dată.
Să ne întoarcem la povestea noastră. Dacă ai ceva spirit antreprenorial, dacă ești sociopat, dacă ești inadecvat, dacă ești suficient de egoist atunci probabil cea mai bună soluție este să lucrezi pentru tine, să îți faci propria plantație cu sclavi.
Dar dacă doar ce ai terminat școala și te gândești să faci asta e bine de ținut minte că toată lumea greșește, inclusiv tu. Așa că mai bine la început lucrezi pe plantația altuia până înveți care e mersul cu bumbacu sau măcar începi cu o plantație mică astfel încât eventualele pierderi datorate greșelilor inceputului să fie mici.

Eu unul nu prea mai suport noțiunea larg acceptată de “success în viață”, sau “carieră de success”. WTF is that crap? Până la urmă cel mai importat este să-ți petreci cât mai mult timp făcând ceva ce îți place și să te uiți în urmă fără regrete, iar dacă trebuie să muncești, de ce să nu faci o muncă plăcută?

Și nu pot să închei decât cu un citat din Tribes a lui Seth Godin:

Tribes make our lives better. And leading a tribe is the best life at all.
Without leaders, there are no follower.
You’re a leader.
We need you.

This is not the theme I was imagining to start this blog with but it just happened and I just have to write about this. I just had dinner with two residents, both working at the University Hospital in Bucharest. They had absolutely NO reason at all to bullshit me, and I’m simply shocked even if I lived my entire life in this god forsaken country called Romania.

To start with, I’ve found out that residents have to pay the nurses before they enter the surgery so that they are not given any shit during the procedure!! The poor girl had to come with her own money, just pay out of her own pocket, to be able to operate in normal conditions.
But then I’ve found out that she developed carpal tunnel syndrome from too much writing: admission forms, release forms, medical leaves, test results etc, etc, etc. YES the doctors have to write the test results manually on paper!! Not because they do not have them in a computer, because they actually do.
BUT they are NOT allowed to print the test results. Let me say this again. The test results are in the computer, they have printers, but they are NOT ALLOWED to print them!! Why?! They don’t know, they haven’t been given any reason, not a sane one anyway. Measures have been taken to completely disable all print functions in the medical applications so that they can’t print the results even off the record!

Residents and doctors paid out of their pocket to install air conditioning in the hospital, because the hospital would have never paid for that!!

And we are wondering why many doctors are behaving the way they do here…

My mum had to do a thyroid biopsy recently. The waiting room, consultation room and lab were all just one room actually. And that is the only place you can do that kind of procedure in the effing country.

Oh well…

Coming sometime soon in a browser near you